Boala polichistică renală (PKD – Polycystic Kidney Disease) este o afecțiune genetică progresivă, caracterizată prin formarea unor chisturi în țesutul rinichilor.
Aceasta este întâlnită în principal la pisicile din rasa Persană și rasele înrudite (cum ar fi Exotic Shorthair), dar poate apărea și la alte rase.
PKD este o afecțiune ereditară dominantă autosomală, ceea ce înseamnă că se transmite de la un părinte purtător la pui cu o rată de 50%, indiferent de sexul pisicii.
Cauze și mecanism boala polichistică renală – PKD
PKD este cauzată de o mutație genetică ce conduce la formarea de chisturi umplute cu lichid, care se dezvoltă în cortexul și medulara rinichilor.
Aceste chisturi cresc în dimensiuni și număr odată cu trecerea timpului, interferând treptat cu funcționarea rinichilor.
Pe măsură ce chisturile cresc, capacitatea rinichilor de a filtra toxinele și de a elimina deșeurile din sânge scade, ceea ce duce în cele din urmă la insuficiență renală.
Simptome PKD
PKD este de obicei o boală progresivă, iar simptomele nu sunt întotdeauna evidente în stadiile incipiente. Însă, pe măsură ce boala avansează, pisica poate prezenta semne precum:
- Scăderea apetitului – pisica poate deveni apatică și să mănânce mai puțin.
- Pierderea în greutate – apare pe măsură ce boala progresează și capacitatea de absorbție a nutrienților este afectată.
- Letargie – animalul devine mai puțin activ și poate manifesta semne de disconfort.
- Sete și urinare excesivă – rezultatul incapacității rinichilor de a concentra urina.
- Vărsături – ca urmare a acumulării de toxine în sânge din cauza funcționării deficitare a rinichilor.
Diagnostic PKD
Diagnosticul de PKD se poate face prin mai multe metode, printre care:
- Ecografia abdominală – metoda cea mai comună și eficientă, care permite identificarea chisturilor la nivelul rinichilor.
- Testele genetice – se pot efectua teste ADN dintr-o probă de sânge sau de salivă pentru a detecta mutația genetică specifică PKD. Această metodă este utilă mai ales în cazul pisicilor tinere care încă nu prezintă chisturi vizibile la ecografie.
- Analizele de sânge și urină – ajută la evaluarea funcției renale, dar nu confirmă PKD direct. Acestea sunt însă utile pentru a monitoriza progresia bolii.
Tratament și îngrijire
Nu există un tratament curativ pentru PKD, iar gestionarea acestei afecțiuni se axează pe încetinirea progresiei bolii și ameliorarea simptomelor.
Tratamentul variază în funcție de stadiul bolii și poate include:
- Dietă specială – o dietă cu conținut redus de proteine și fosfor ajută la reducerea încărcăturii renale și menținerea funcției rinichilor cât mai mult timp posibil.
- Suplimente și medicamente – se pot prescrie pentru a sprijini funcția renală, cum ar fi suplimentele cu acizi grași omega-3, care au efect antiinflamator.
- Hidratarea – o hidratare adecvată este esențială, iar în cazurile avansate, se pot recomanda perfuzii cu soluții saline pentru a preveni deshidratarea.
- Medicamente pentru simptome – tratamente pentru vărsături, greață sau hipertensiune arterială, care pot apărea odată cu progresia bolii.
Prevenție și considerente genetice PKD
Cea mai eficientă metodă de a preveni PKD în populația de pisici este selecția genetică. Deoarece PKD este ereditară, crescătorii de pisici din rase predispuse sunt încurajați să testeze animalele pentru mutația PKD înainte de reproducere.
Pisicile pozitive ar trebui sterilizate pentru a preveni transmiterea genei defectuoase la generațiile următoare.
Prognostic PKD
Prognosticul pentru o pisică cu PKD depinde de vârsta la care este diagnosticată și de rata de progresie a bolii. Unele pisici pot trăi cu PKD fără simptome până la o vârstă înaintată, în timp ce altele dezvoltă insuficiență renală la o vârstă mai tânără.
Monitorizarea regulată a sănătății pisicii, efectuarea testelor periodice și urmarea tratamentului recomandat de medicul veterinar pot contribui la îmbunătățirea calității vieții pisicii afectate.
Concluzie
Boala polichistică renală este o afecțiune gravă pentru pisicile predispuse, însă cu diagnostic și îngrijire adecvată, se poate gestiona într-o anumită măsură.
Este esențial ca proprietarii să fie conștienți de riscuri, mai ales dacă pisica lor aparține unei rase predispuse, și să colaboreze cu un medic veterinar pentru a oferi îngrijirea necesară.